marți, 25 august 2015

Despre telefoane si aplicatii

Dintotdeauna am fost pasionata de tehnologie si mi-am dorit sa fiu la curent cu cele mai noi gadgeturi de pe piata, insa investitiile in genul asta de aparatura nu sunt deloc usor de facut. De altfel, mi-am promis ca nu o sa mai dau niciodata prea multi bani pe un telefon, dupa o experienta urata de acum vreo zece ani, cand am ramas fara proaspata mea achizitie (pentru care stransesem bani toata vara si costase o gramada) in mijlocul zilei, pe peronul de metrou de la Unirii. Asadar, m-am rezumat tot timpul la telefoane bunicele, pe care sa dau bani putini, achizitionate la prelungirea abonamentului (cu un an sau doi, dupa caz). Ultimul telefon (un Alcatel) astfel achizitionat mi-a dat o mare teapa (si asa aveam o problema cu telefoanele touch screen, le preferam pe cele qwerty, ca ultimul meu Nokia), asa ca m-am bucurat sa fiu acceptata in campania de testare in mod gratuit a telefonului Samsung Galaxy Core Prime si a supernetului 4G de la Vodafone Romania. 

Este primul telefon Samsung pe care il folosesc si mi-a lasat o impresie buna. Este mic, usor, elegant, da impresia ca e scump, dar pretul de achizitie e acceptabil.


Cu un procesor de 1.2GHz Quad Core, memorie interna 8G si memorie RAM 1G, ecran de 4.5 inch, dimensiuni reduse (131.3x68.4x8.8 mm) si o baterie de 2000 mAh, pot sa ma declar multumita de capacitatile lui. M-am gandit ca m-ar ajuta un telefon performat sa postez direct pe blog de pe el, insa mi-am dat seama ca nu pot scrie postari intregi pe tastatura telefonului, asa ca am ramas la nevoile clasice (pe care le indeplineste cu succes): mail (in timp real, atat gmail cat si outlook), fotografii (mai ales la evenimente), comunicare media (fotografii trimise prin whatsapp), muzica si filme.

Aplicatiile pe care le folosesc zi de zi si le am instalate pe telefon sunt urmatoarele:

Instagram - imi place ca pot utiliza filtre inainte de a posta fotografiile
WhatsApp - de un real folos in trimiterea imaginilor in timp real
Facebook - ca doar trebuie sa fiu conectata cu tot ce se intampla
Gmail si email - nu as putea trai daca nu as avea acces instant la mail
Speed Taxi - in caz ca am nevoie de un taxi, mi se pare cea mai comoda cale de a-l solicita
Zonga - pentru ca pot asculta orice melodie am chef sau chiar radio
Seenow - in cazul distantelor mari, de ce sa nu vad un film?
Cinemagia - acces direct la bilete la film
Home`Bank - nu se stie cand e nevoie sa transfer niste bani unui prieten

Multe, putine, astea sunt aplicatiile folosite zilnic sau aproape zilnic si telefonul se descurca de minune cu rularea lor, sunt multumita de performantele lui.

Tu ce aplicatii folosesti?

Cu drag,

Alina

2 comentarii:

ilda76 spunea...

Sunt (aproape) paralelissima cu tehnologia! :))
Un Samsung Galaxy am primit si eu in dar, de ziua mea! Sunt incantata de el la maxim si, cu tot anti-talentul, ma descurc cu usurinta pentru a-l folosi! La acest moment, desi sotul meu s-a oferit sa-mi instalez niste aplicatii si sa ma indrume in a le folosi, am o singura aplicatie pe el, niste exercitii de respiratie! :)

Sa te bucuri mult timp de acest telefon, Alina! Multumesc pentru prezentare!
Pupicei!
Ilda
Lavender Thoughts

Mihaela Pojogu spunea...

Eu ma limitez la a-ti ura folosire placuta cat mai mult timp. Ce am observat eu e ca in timp, tine si de fabrica si de utilizator, dupa update-uri telefoanele din generatia noua se strica mult mai repede si sunt si scumpe.
Nu contest avantajele, insa eu raman la taste. :))
pup

Trimiteți un comentariu

Iti multumesc pentru comentariul lasat. Prin utilizarea acestui formular esti de acord cu stocarea si manipularea datelor tale pe acest site web.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...