marți, 23 ianuarie 2018

Monstrii din Verity, Victoria Schwab

Sau cele doua volume ce compun seria: Acest cantec neimblanzit si Duetul nostru intunecat. Am inceput cu primul roman si nu m-am putut opri pana nu l-am citit si pe cel de-al doilea. Acum imi este greu sa scriu despre unul sau altul, se completeaza atat de bine ca nu le pot recomanda decat impreuna. Asa cum ar trebui sa le si citesti.

Acest cantec neimblanzit
Nimic nu poate asigura linistea intr-un oras frant de razboi, intr-un oras coplesit de monstri. In acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tanara adolescenta trebuie sa aleaga intre calea eroinei sau cea a nelegiuitilor, intre cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a inclina balanta intregului viitor al propriei sale lumi. „Acest cantec neimblanzit” a ajuns inca din prima saptamana de la lansare pe locul intai The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achizitionate de catre Sony Entertainment. 
Kate Harker si August Flynn sunt mostenitorii unui oras divizat – un oras in care violenta de zi cu zi a dat nastere unor monstri cat se poate de reali. Tot ceea ce isi doreste Kate este să fie la fel de nemiloasa precum tatal ei, care obliga oamenii sa ii plateasca pentru protectia pe care le-o ofera impotriva intunericului neinduplecat. Tot ceea ce isi doreste August este sa devina uman, cu o inima tot atat de buna precum cea a tatalui sau, si sa joace un rol mult mai important in sprijinirea celor inocenti – insa cum poate daca el este chiar unul dintre monstri? Unul care poate sa fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Cand se iveste ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost data afara de la cea de a sasea scoala si se intoarce astfel acasa, August se dedica in ntregime misiunii sale.
Duetul nostru intunecat
Lumea se afla in pragul distrugerii. Iar ei, la fel.
Lui Kate Harker nu ii este teama de monstri. Ii vaneaza. Si se pricepe al naibii de bine la asta.
August Flynn si-a dorit candva să fie uman. Dar are un rol de jucat. Si il va juca, indiferent de consecinte.
Lupta a inceput.
Monstrii castiga.
Kate va trebui sa se reintoarcă in Verity. August va trebui să ii permita sa intre. Si un nou monstru asteapta ‒ unul care se hraneste din haos si aduce la suprafata demonii interiori ai victimelor sale.
Ce va fi mai greu de supus: monstrul pe care il infrunta sau propriii lor monstri?
Acest cantec neimblanzit prezinta povestea orasului Verity si al monstilor sai. Orasul este divizat in doua, cel de Nord, condus de Callum Harker si cel de Sud, condus de Henry Flynn. In timp ce Harker isi protejeaza locuitorii de monstrii punandu-i sa plateasca un pret greu, Flynn incearca sa ii protejeze prin bun simt si lupta. Monstrii care traiesc in Verity se impart in trei categorii:
monstri, monstri mici si mari.
vor veni si va vor manca!
Corsai, corsai, dinti si gheare,
umbre si os, va vor roade cruzi.
Malchai, malchai isteti si vicleni,
zambind si muscand si sugand din voi tot.
Sunai, sunai, ochii ca taciunele,
iti vor canta si-ti vor lua sufletul
monstri, monstri mici si mari.
vor veni si va vor manca!
Corsaii se nasc din acte violente, neletale, se hranesc cu carne si oase. Sunt alergici la lumina zilei si traiesc in canale sau alte locuri intunecate.

Malchaii se nasc din crime si se hranesc cu sange, sunt foarte puternici si subordonati lui Callum Harker (sunt insemnati cu un H). Sunt foarte violenti.

Sunaii se nasc din cele mai odiose evenimente, in care mor cat mai multi oameni. Se hranesc cu sufletele pacatosilor si se intuneca atunci cand nu se hranesc, moment in care lucrurile pot scapa de sub control. Sunaii sunt trei la numar: Leo, Ilsa si August. Sunt "copii" familiei Flynn si impreuna incearca sa tina sub control zona lor de oras. Sau nu, unii au razboiul in sange.

August este cel de-al treilea Sunai, al carui chip nu este cunoscut de Harker si acolitii sai. Misiunea lui este sa o supravegheze pe Kate Harker si sa afle cine incearca sa rupa armistitiul. Desi la prima vedere este o misiune simpla, lucrurile se precipita in momentul in care Kate este in pericol de moarte, iar inscenarea i se face lui August.

Kate Harker incearca doar sa se intoarca acasa si sa ii demonsteze tatalui ei ca poate fi nemiloasa si cruda, ca ii poate sta alaturi. Descopera destul de repede cine este August si este pe punctul de a-l oferi pe tava tatalui ei, in momentul in care isi da seama ca nu este cea mai buna idee.

August si Kate formeaza o echipa si incearca sa se mentina in viata. Vor reusi sa treaca peste obstacole, dar cu ce pret? 

Povestea este una foarte bine scrisa, o increngatura de personaje, rase, scenarii ce te tin cu sufletul la gura. Este, per ansamblu, eterna lupta dintre lumina si intuneric, dar construita atat de bine incat elementele se intrepatrund si se unesc. 

Duetul nostru intunecat - am citit volumul al doilea mai repede decat mi-am propus si dorit, insa fiecare pagina ma facea sa citesc in continuare. Lumea creata de autoare este una intunecata, nesigura, plina de monstrii la fiecare pas. Si te face sa te gandesti -  ce va fi mai greu de supus: monstrul pe care il infrunta sau propriii lor monstri?

Kate este deja de 6 luni in Prosperity si face ce stie cel mai bine: ucide monstrii. Insa cand o noua specie apare si o cheama in Verity, nu sta pe ganduri si porneste spre casa sau ceea ce credea ca este acasa.
August nu este incantat de intoarcerea ei, desi intre ei exista o legatura puternica si o relatie ciudata: pot sta unul fara celalalt, insa atunci cand se intalnesc totul explodeaza in jurul lor. Ambii sunt schimbati: mai maturi, mai puternici, mai sinceri unul cu altul. Chimia dintre ei este vizibila si pot face fata cu brio unui duet. Intunecat, cum altfel?

Doua noi personaje sunt de remarcat: Soro, un Sunai nascut din tragedia de la sfarsitul primului roman si Alice, umbra lui Kate, un Malchai ce isi uraste cu toata puterea creatoarea. Este malefica, intriganta si are o sete nemarginita de sange. Iar mai presus de toate, isi doreste sa o ucida pe Kate. Isi va indeplini oare planul Alice sau va fi ucisa?

Ambele volume sunt intense, le-am citit traindu-le. Sau le-am trait citindu-le. Este o lectura usoara, dar plina de emotii, de suspans, zambete, lacrimi, iubire, ura, actiuni contradictorii, frumusete si uratenie incat te intrebi unde incepe una si unde se termina cealalta. Este un duo pe care ti-l recomand, indiferent de genul pe care preferi sa il citesti.

Gasesti cartile aici, aici sau aici. Abia astept sa citesc parerile tale!


Cu drag,

Alina



3 comentarii:

OANA-GABRIELA Popa spunea...

Tare frumoase aceste doua carti si as vrea cu mare drag sa le citesc. Ma atrag cartile care ma tin cu sufletul la gura si ma emotioneaza. Multumim pentru recomandare. 😘❤️😍

Valeria Chertes spunea...

Multumi pentru recenzie, mai facut curioasa.

Ghelbere Elena spunea...

Desi nu-mi plac cartile cu astfel de subiecte, recenzia ta ma face sa le cumpar si sa le citesc.

Trimiteți un comentariu

Iti multumesc pentru comentariul lasat. Prin utilizarea acestui formular esti de acord cu stocarea si manipularea datelor tale pe acest site web.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...