Ajută-ți copilul să își dezvolte imaginația cu cărți personalizate

Îmi aduc aminte cu drag de copilărie, momentul magic când mi-a fost insuflată dragostea pentru cărți și citit. Părinții mei aveau o bibliotecă cu multe cărți pe care le-am citit de-a lungul timpului și niciodată nu mi-au refuzat cumpărarea unei cărți. Așa am ajuns să am propria mea bibliotecă, în camera mea. De câte ori mergeam la ziua unui coleg, până la liceu, prima opțiune de cadou era o carte (asta și pentru că gașca mea era formată din copii la fel de pasionați de lectură ca mine). Cred cu tărie că cititul îți dezvoltă vocabularul, gândirea și capacitatea de a lua decizii. La începutul anilor `90, când eram copil, nu exista atâta varietate la capitolul cărți. Cele mai multe erau tipărite într-un format standard, foarte puține aveau și ilustrații (dacă nu erau de colorat). Poveștile pentru copii nu erau prea atrăgătoare din punct de vedere al graficii, însă câteodată nimereai o copertă care chiar te făcea să cumperi cartea respectivă, deși nu aveai idee ce va conține.


În zilele noastre, copii au acces la cărți personalizate încă dinainte de a se naște, aș putea spune. Ce este o carte personalizată? Una special adaptată pentru tine, copilul care este curios și își dorește să aibă propria poveste. Cărțile personalizate conțin, de obicei, pe lângă numele copilului care este personajul principal, și un alt nume al unui prieten bun sau al cuiva din familie, iar povestea începe într-o locație pe care el o cunoaște foarte bine, de exemplu propria casa. O carte personalizată poate fi un minunat cadou pentru orice copil, cine nu și-ar dori să apară într-o poveste?

La editura Elefantul Meu cărțile pot fi personalizate în funcție de vârstă, iar copilul tău va avea o amintire extraordinară chiar și peste ani, când va crește. Poți alege de la cărți pentru nou născuți până la cărți pentru vârstă de 10 ani, iar poveștile sunt destul de variate. Imaginează-ți că ai un băiat pasionat de pisici. Dacă îi oferi o poveste specială, numai a lui, în care va face cunoștință cu aceste animăluțe, va fi cu adevărat fericit. Și pe lângă asta, cartea va învață copilul să asculte, să își dezvolte capacitățile de a recunoaște forme, obiecte, ființe. Cărțile îl ajută să facă legătura dintre imagini și personaje, să urmărească firul narativ și să fie atent la detalii.

Cele 23 de cărți disponibile îl poartă pe copil în toate aventurile pe care și le-ar dori să i le ofere copilăria. În plus, paginile cartonate și foarte rezistente pot fi folosite și de copii foarte mici, pentru că nu se deteriorează așa repede. Fiecare carte este realizată manual și o poți avea în aproximativ 2 săptămâni. Iar eu tocmai am găsit niște idei de cadou, la care nu m-aș fi gândit până acum. Poate vor adăuga în portofoliu și una specifică Crăciunului, știu câțiva copii care ar fi încântați să fie partenerii Moșului.

Tu cui ai oferi astfel de cărți cadou?


Cu drag,
Alina

*Articol scris pentru SuperBlog 2020

Comentarii