Alege să respiri ușor!

Când locuiești cu un astmatic, încerci să ai grijă la absolut tot ce îl înconjoară, pentru că nu știi ce îi poate declanșa următoarea criză. Când l-am cunoscut pe soțul meu, nu știam că această boală poate trece neobservată mulți ani, dar să se activeze în situații diverse, precum cea mai ușoară bronșită sau rinită. Pe lângă astm, suferă și de alergii, în special la păr de pisică (avem două), iar imunitatea lui nu este chiar cea mai bună. În cazul lui, afecțiunile respiratorii sunt frecvente în sezonul rece și an de an încearcă să găsească remedii naturale ce l-ar putea ajuta în mărirea rezistenței la răceli. De-a lungul timpului a încercat atât tratament medicamentos, cât și terapie salină, cea din urmă dovedindu-se a avea efecte benefice.


Astmul afectează din ce în ce mai multe persoane, din cauza poluării care crește pe zi ce trece, a animalelor pe care le ai în casă, a polenului și a prafului. Deşi astmul nu poate fi vindecat, el poate fi controlat, iar una dintre cele mai bune metode se dovedește a fi terapia cu sare. Sarea ajută afecţiunile respiratorii, prin canalizarea apei în căile respiratorii, subţiind astfel mucusul şi îmbunătăţind funcţia cililor sau a firelor minuscule de păr, care ajută la eliminarea mucusului din plămâni. Și pentru că nu îți poți face propria salina în casă, cel mai la îndemână este un purificator de aer. Am observat că efectele terapeutice apar destul de repede de la începerea utilizării unui aparat Salin, iar printre ele se numără confort psihic și somn liniștit.

Produsele Salin sunt bazate pe ideea tratamentelor în minele de sare, cunoscute și folosite inclusiv în România de multă vreme. Ele utilizează un procedeu de noutate absolută în tratarea complexă a aerului și anume trecerea forțată a aerului printr-un bloc filtrant cu granule de săruri, în principal clorură de sodiu.

Purificatorul Salin Plus poate fi folosit atât de persoanele sănătoase, deoarece împrospătează aerul, elimină mirosurile neplăcute, fumul de țigară și praful, însă aparatul este recomandat în scop terapeutic deoarece aerul sărat emanat nu irită mucoasele și este lipsit de orice fel de alergeni. Efectele benefice nu întârzie să apară: atenuează alergiile sezoniere, scade nivelul de stres, previne problemele respiratorii, combate starea de epuizare și insomnia. 

Poate fi folosit atât în apartament, cât și în camere mai mari, deoarece asigură tratarea aerului pentru un volum de până la 150m³ (aproximativ 50 mp), iar zgomotul poate fi redus modificând turația ventilatorului din potențiometru. Este un produs care nu trebuie să îți lipsească din casă, este o invenție românească și, mai ales, nu costă o avere! Iar 2-3 filtre schimbate anual nu îți fac gaură în buget.

Tu ce soluții adopți pentru a respira ușor? Folosești un purificator?

Cu drag,
Alina

*Articol scris pentru SuperBlog 2020

Comentarii